Jocul – Inima Pedagogiei Saleziene
În pedagogia lui Don Bosco există un loc în care educația prinde viață, unde relațiile cresc natural, iar copiii se simt acasă. Nu este sala de clasă, nici biroul profesorului. Este ceva mai simplu și, paradoxal, mai profund: curtea, adică spațiul de joc, de recreație, de întâlnire.
Jocul nu e o pauză. E o șansă.
Pentru Don Bosco, recreația nu a fost niciodată timp „mort”. Dimpotrivă, era unul dintre cele mai valoroase momente ale unei zile. Acolo unde adulții văd uneori doar alergat, gălăgie și energie care „trebuie gestionată”, pedagogia saleziană vede un spațiu formativ esențial.
În joc, copiii învață libertatea sănătoasă, prietenia, regulile, respectul și bucuria. Relațiile se construiesc mai ușor în timp ce se alergă după o minge decât în timp ce se rezolvă o fișă. În câteva minute de recreație se pot recupera încredere, motivație și entuziasm pierdute în restul zilei.
Așa cum povestește un profesor citat în articolul original: ceea ce rămâne în sufletul copiilor nu sunt doar lecțiile, ci cele cinci minute în care râdem și ne simțim vii împreună.
Recreația devine astfel locul unde copiii simt că sunt văzuți, acceptați și valorizați. Pentru unii, aceste momente sunt punctul de lumină al zilei, respirația de care au nevoie ca să meargă mai departe. Un salut, o glumă, un profesor care se apropie cu zâmbetul pe buze pot face diferența.
Provocarea lumii moderne
Astăzi, curtea nu mai este mereu plin de joc. De multe ori vedem copii adunați în grupuri… dar fiecare în ecranul lui. Tehnologia nu este un dușman, însă riscă să devină un zid atunci când înlocuiește întâlnirea reală.
Provocarea noastră, ca adulți, este să reînviem curajul de a ne juca și de a-i invita și pe copii să facă la fel. Un joc simplu, o prezență vie, un educator care intră în mingea copiilor schimbă totul.
La Don Bosco, recreația este educație
Școala noastră încearcă să păstreze spiritul fondatorului: învățăm bine, dar trăim și mai bine atunci când suntem împreună. De aceea, încurajăm jocul, mișcarea, bucuria autentică. Acolo se vede diferența dintre o „pauză” și o experiență pedagogică.
Acolo se pregătește viitorul.
Acolo se construiește încrederea.
Acolo începe acea sfințenie simplă și veselă pe care Don Bosco o dorea pentru tineri.
Și poate că, în fiecare recreație în care un copil se simte iubit și liber, se deschide deja o mică fereastră de Paradis în curtea școlii.
